Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP) anunţă că, în perioada, sărbătorilor legale, autovehiculele mai grele de 7,5 tone vor avea interzis pe DN 7.
Programul Regelui Mihai I a fost dat peste cap de ceaţa de pe Aeroportul Internaţional Timişoara. Majestatea Sa trebuia să aterizeze la ora 13 pe aerogara bănăţeană, iar de acolo să vină la Săvârşin, la castel, unde îşi petrece sărbătorile de iarnă în fiecare an.
ARAD. Prefectura Arad va avea asigurată permanenţa şi în perioada zilelor de sărbătoare legală. Acest lucru a fost anunţat de Cosmin Pribac, prefectul Aradului.
ARAD. Reprezentanţii furnizorului de energie electrică anunţă faptul că punctele Enel şi casieriile din judeţul Arad nu vor fi închise în zilele de 24 şi 31 decembrie, dar vor avea un program special.
ARAD. În această perioadă, Poliţia Română va fi la datorie, în slujba comunităţii, pentru asigurarea unui climat de ordine, linişte şi siguranţă publică, astfel încât toţi cetăţenii să îşi petreacă sărbătorile în linişte.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.