ARAD. Sportivii arădeni au avut o prestaţie lăudabilă la concursul hipic din Ungaria. Echipa de la Poney Club Arad a reuşit să fie cea mai bună la proba de sărituri peste obstacole.
ARAD. Sâmbătă, de la ora 10.00, pe terenul Pony Club Arad din cartierul Bujac, situat în incinta fostului CAP, va avea loc Cupa „Iepuraşului”, finala campionatului Pony Club Challenge Cup, concurs hipic pentru copii cu vârste începând de la 3 ani.
Vrei să sari cu paraşuta, dar ai crezut că acest sport este doar pentru iniţiaţi? Vrei să simţi adrenalina pură a căderii libere de la 1500 sau 3000 de metri? Instructorii GoJump, care au o experienţă cumulată de peste 10.000 de salturi la activ, împreună cu membrul fondator al clubului, Brian Dyas, un paraşutist cu o experienţă de peste 30 de ani, te aşteaptă peste câteva zile pe aerodromul de la Şiria, judeţul Arad, pentru a experimenta saltul de precizie în tandem.
Un arădean îşi doreşte să realizeze un record pentru România: o săritură cu motocileta care să atingă, în lungime, 50 de metri!
ARAD. Oraşul nostru a găzduit sâmbătă cea de-a IV-a etapă a Campionatului Ecvestru pentru copii Bekes-Arad, numită „Cupa Pony Club”.
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.