Aradul a devenit în ultimele decenii un oraș din care se pleacă. Municipiul Arad a pierdut în ultimele decenii 31.000 de locuitori, cea mai mare scădere în comparație cu orașele vecine Oradea și Timișoara. Populația rămasă în Arad este și ea mai îmbătrânită decât în celelalte două orașe, semn că mare parte a celor care aleg să plece face parte din categoria populației tinere.
Local
La Spitalul din Ștei, acolo unde fusese internat bărbatul din Arad cu suspiciune de hantavirus, s-a luat măsura izolării preventive a tuturor contacților.
România
Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii a pus în dezbatere un proiect de Ordin privind aprobarea categoriilor de vehicule şi nivelul rovinietei care se va aplica începând cu 1 iulie şi care va ţine cont de norma EURO.
1
România
Un număr de 25 de ţări participă la marea finală a ediţiei din 2026 a concursului muzical Eurovision, sâmbătă seara, la Viena, spectacolul urmând să fie deschis de Danemarca şi închis de ţara-gazdă, Austria.
România
Ministrul interimar al Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, a declarat, sâmbătă, că are planul legat de cum poate să primească România toţi banii nerambursabili din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, suma brută care mai trebuie trasă fiind de 4,9 miliarde de euro.
Local
Polițiștii au depistat două cazuri de alcoolemii la volan, fiind vorba în ambele cazuri de bărbați de peste 35 de ani care consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.
1
Local
Aversele din ultima perioadă pot duce la inundații pe mai multe cursuri de apă din județul Arad. INHGA a emis avertizare de tip cod galben.