Dacă nu se adoptă de urgenţă bugetul, profesorii şi funcţionarii rămân fără salarii, iar persoanele cu handicap, fără ajutor social.
Nicolae Băcanu a fost revocat de la conducerea CCIA, conducerea interimară fiind condusă de Gheorghe Seculici.
PĂULIŞ. Scandal la Păuliş, acolo unde un bărbat în vârstă de 37 de ani a aruncat pe geam mai multe obiecte aparţinându-i fostei sale iubite, printre care un calculator şi un televizor. Jandarmii au fost chemaţi să intervină pentru a aplana scandalul.
Sistemul TIR este cel mai bun instrument în asigurarea trasabilităţii şi securităţii în schimburile de mărfuri între Statele Membre ale UE şi nu numai.
Carnea este din nou în centrul unui scandal. Macroul congelat cu paraziţi a ajuns şi în Arad.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.