Schimb de experienţă între Colegiul Naţional „Moise Nicoară˝ Arad şi Aquinas College din Stockport.
ARAD. Patronul unei case de schimb valutar din Arad a fost prins de poliţişti că transporta sute de mii de lei fără a respecta normele privind transportul de valori monetare.
ARAD. În cadrul Grădiniţei „Gosen”, din cartierul Aurel Vlaicu Arad, a avut loc un seminar pentru dezvoltarea personală prin schimb de experiență cu educatori englezi, la care au participat ca formatori:
ARAD. În cadrul proiectul multilateral Comenius „Come Closer, My World Is Your World”, Şcoala Gimnazială Nr. 5 Arad este parteneră cu alte 6 ţări europene (Grecia, Italia, Olanda, Spania, Suedia şi Turcia).
Executivul Consiliului Județean Cluj a demarat procedurile privind preluarea de la Ministerul Apărării Naționale a restului de teren alocat pentru construirea Spitalului Regional de Urgență. Este vorba de o suprafață de 8,4 ha. care vine în completarea celor 6 ha deja preluate de administrația județeană.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
2
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
Mapamond
Premierul slovac, Robert Fico, va efectua vineri o vizită oficială în România, urmând să aibă discuții cu prim-ministrul Ilie Bolojan, la Palatul Victoria.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
4
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
2
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi că președintele american Donald Trump nu și-a informat aliații că urma să atace Iranul întrucât dorea „să păstreze secretă campania” inițială de bombardamente și se temea de scurgeri de informații, relatează agenția EFE.
1
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 26-03-2026 sunt următoarele: