Elevii cl. I C aproape de final la primul „pas” în Şcoala Generală „M. Eminescu”.
Clasa I B de la Școala Generală „Mihai Eminescu”, după încercările începutului.
ARAD. Chiar dacă sunt doar „niște boboci”, elevii din clasa I de la Şcoala Generală „Mihai Eminescu” au participat deja „cu mult drag” la concursuri școlare precum: „Cangurașul matematic”, „Cangurul în lumea poveștilor”, competiţii ca care au obținut rezultate excelente și foarte bune. „Acest lucru ne încurajează să participăm la cât mai multe concursuri”, au ţinut să ne lămurească şi câţiva dintre participanţi.
Şcoala Generală „Aurel Vlaicu” Arad a fost aniversată, recent, la 30 de ani de existenţă.
Copiii de la Școlile Generale Aron Cotruș și Ștefan Cicio Pop au sărbătorit ziua de 1 iunie într-un mod original, participând la evenimentul organizat de învățătoarele Lavinia Neag și Mariana Moza, susținute de directorii Daniel Tocoian şi Mihaela Otavă.
Local
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
1
Mapamond
Două distrugătoare americane au început sâmbătă o operațiune de „stabilire a condițiilor” pentru îndepărtarea minelor amplasate de Iran în apele Strâmtorii Ormuz, a anunțat Comandamentul militar al SUA pentru Orientul Mijlociu (CENTCOM), transmit agențiile Reuters și EFE.
UT Arad
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Mapamond
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
2
Mapamond
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Tunurile au tăcut sâmbătă pentru prima dată în ultimul an în războiul dintre Rusia şi Ucraina, odată cu un armistiţiu de Paşte, care nu are însă şanse de a fi prelungit, relatează agenţia EFE.
Mapamond
Statele Unite, Iranul și Pakistanul au început sâmbătă la Islamabad discuții trilaterale menite să pună capăt războiului din Orientul Mijlociu, a anunțat Casa Albă, transmite AFP.
România
Rezultatele extragerilor duble din data de 11-04-2026 sunt următoarele: