PÂNCOTA. Mai bine de 600 de elevi vor învăţa începând de luni într-o şcoală nou nouţă. Lucrările de reabilitare la Liceul din Pâncota au luat sfârşit, astfel că elevii claselor IX - XII se vor bucura de această şcoală pusă la punct.
ARAD. Medicii de familie ţin locul cabinetelor medicale şcolare din zona rurală a judeţului nostru.
Şofronea. Anul şcolar va începe pentru cei 133 de elevi şi 53 de preşcolari din Şofronea sub supraveghere video atât pe holurile şcolii cât şi în clase. Conducerea şcolii susţine că în acest fel va fi îmbunătăţită disciplina iar imaginile vor fi transmise direcţiunii şi pe internet, pentru părinţii interesaţi care le vor putea accesa pe bază de parola.
ARAD. Statistica indică o scădere cu peste 20.000 persoane a populaţiei cu vârsta cuprinsă între 0-19 ani.
ARAD. Un studiu efectuat de Econtext la nivelul întregii ţării indică faptul că în Arad au dispărut din sistem peste 400 de profesori.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni că un prim pas pentru a începe negocieri cu privire la un viitor guvern ar fi ca PNL să renunțe la acele hotărâri pe care le-a luat în forurile de conducere, potrivit cărora că nu va mai face alianță cu social-democrații.
România
Curtea de Apel București (CAB) a admis, luni, o cerere depusă de un ONG și a anulat decizia premierului interimar Ilie Bolojan de înființare, la Palatul Victoria, a unui Comitet de analiză a legilor Justiției.
UT Arad
S-a terminat campania de reînoire a abonamentelor pentru vechii abonați. S-a intrat într-o nouă etapă.
Local
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
Local
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
2
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.