ARAD. Peste 30 de elevi de la mai multe licee, colegii şi şcoli generale din municipiu au fost prinşi de politistii arădeni, chiulind de la ore. Elevii erau fie la plimbare fie la cumpărături, în timpul orelor de curs.
Marţi, 26 aprilie 2011, nu se vor ţine cursuri în învăţământul preuniversitar. Ministrul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, Daniel Petru Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanta de Pasti se prelungește cu o zi.
ARAD - Concursul Teen Fest trece de faza grupelor, au rămas 6 licee în concurs. Binecunoscuta competiţie TeenFest, „Liceul Anului” a trecut de faza grupelor. În prima fază s-au duelat 10 echipe: Colegiul Economic, Liceul de Artă „S. Drăgoi”, Grup Şcolar „F. Neuman”, Grup Şcolar „I. Creangă Curtici şi Grup Şcolar „Ghe. Lazăr” Pecica, Liceul Pedagogic „D. Țichindeal”, Liceul Teoretic „M. Veliciu” Chișineu Criș, Colegiul Național„E. G. Birta” Grup Școlar „H. Coandă” și respectiv Colegiul Tehnic.
ARAD - Conform informaţiilor primite de la IŞJ Arad în anul şcolar următor vor fi închise doar patru structuri şcolare.
ARAD - ISU Arad duce multiple campanii de conştientizare şi educare în ceea ce priveşte eventuala producere a unei calamităţi.