Arbitrul Sebastian Colţescu, în vârstă de 46 de ani, a condus partida cu numărul 382 din carieră pe prima scenă a fotbalului românesc şi a stabilit astfel un nou record, luni seara, cu ocazia partidei dintre Sepsi OSK şi Farul Constanţa (0-1), desfăşurată la Sfântu Gheorghe, în etapa a 26-a a Superligii, potrivit site-ului FRF.
PITEȘTI. Primele observații din tabăra UTA-ei au apărut încă de când Mircea Rednic a anunțat primul unsprezece, Keșeru fiind titular, după foarte, foarte multă vreme. Neincluderea în lot a lui Rareș Pop nu a surprins prea mult, având în vedere situația tânărului jucător al UTA-ei din ultima vreme. Chiar și faptul că Ubbink era rezervă însemna ceva.
România
Conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” Timișoara a transmis un comunicat oficial prin care face precizări după sesizările legate de echipamentul medical purtat în afara unității, după ce mai mulți medici ai unității au fost surprinși în uniformele medicale pe stradă.
2
România
România are argumente să se proiecteze pe termen mediu drept principala putere a Europei de Sud-Est, se arată în Strategia Națională de Apărare a Țării supusă, miercuri, dezbaterii publice.
Local
Mai multe loturi de produse de la compania Unilever – produse marca Knorr și Delikat, sunt retrase din magazine pentru că există posibilitatea să conțină particule metalice și de cauciuc.
Local
Creșterea costurilor de producție și diminuarea vânzărilor sunt efectele inflației mărite resimțite de mediul economic.
Local
Filmul, a cărui coloană sonoră e semnată de Ennio Moricone, va fi proiectat vineri seara de la ora 19.