SEBIŞ. Mergi la vot pe întuneric. Aceasta pare să fie regula de acum de la Sebiş, acolo unde se spune procentul prezenţei la vot este acum de peste 30%.
BUCUREŞTI. Federaţia Română de Fotbal a stabilit programul jocurilor din faza a doua a Cupei României la fotbal, ediţia 2012-2013. Două sunt echipele arădene care vor evolua în această fază a întrecerii, miercuri, 1 august, ora 17,30. Naţional Sebiş se va deplasa în judeţul Bihor, pentru jocul cu Crişul Sântandrei, echipă care a eliminat-o pe CS Vladimirescu.
SEBIŞ. Aşa cum Jurnal arădean a prevăzut, mult trâmbiţata fuziune dintre FC Maramureş şi Naţional Sebiş nu va mai avea loc, iar visul primarului Gheorghe Feieş de a zbur(d)a direct în Liga II s-a frânt.
ARAD. Sebiş, Pâncota şi Vladimirescu trebuie să găsească soluţii „externe” şi să iasă de sub tutela Primăriilor.
SEBIŞ. Elevi de la Gr. Şc. Ind. Sebiş au efectuat un stagiu de pregătire la restaurante spaniole.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.
Local
Consiliul Județean a dat un vot în regim de urgență, pentru un sistem modern de stocare a energiei verzi la Spitalul de psihiatrie Căpâlnaș.
Local
Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, a transmis că noul PUG al Aradului „stabilește direcția în care orașul se va dezvolta în următorii ani”.
Local
De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local.
1