SEBIS - În cele cinci decenii de existenţă, „Şcoala medie” din Sebiş şi-a îndeplinit cu prisosinţă misiunea încredinţată.
Etapă intermediară, marţi, ora 18, în Liga III, cu reprezentantele judeţului evoluând pe plan local.
Arad - Aşa cum era de anticipat, conducerea clubului s-a ţinut de cuvânt şi a achitat, joi şi vineri, o parte din banii restanţi către jucătorii UTA-ei.
Arad - UTA s-a cam chinuit, ieri, cu naţional Sebiş, într-un meci de verificare ce precede partida de marţi, din campionat, contra celor de la Mureşul Deva.
ARAD - Oraşele Sebiş şi Chişineu-Criş au fost nominalizate ieri, de către conducerea Consiliului Judeţean şi de directorul Companiei de Apă, în momentul în care a fost prezentat Masterplanul de apă şi canalizare pentru implementarea căruia s-au obţinut fonduri europene.
Iranul a afirmat duminică că situația din Strâmtoarea Ormuz nu se va schimba, referindu-se la restricțiile impuse de la începutul războiului și la protocolul de securitate propus de Teheran pentru controlul acestei căi navigabile, cu excepția cazului în care Statele Unite acceptă un 'acord rezonabil', transmite EFE.
Alegătorii unguri au început să voteze duminică în cadrul unor alegeri parlamentare care ar putea pune capăt guvernării de 16 ani a lui Viktor Orban și al căror rezultat este urmărit îndeaproape de capitalele din întreaga lume, în special din Europa și Statele Unite, transmite AFP.
În ultimii ani, ideea unei scăderi a prețurilor la locuințe a fost intens discutată, mai ales în contextul inflației și al creșterii dobânzilor. Mulți potențiali cumpărători au ales să amâne decizia, în așteptarea unor corecții semnificative.
ARAD. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, cu sprijinul Consiliului Judeţean Arad și a unor oameni de bine, Sfânta Lumină de la Ierusalim a fost adusă și în acest an la Arad.
4
ARAD. Deși a fost suspendat, Adrian Mihalcea a avut dreptul, după meciul cu FC Botoșani, câștigat cu 3-1, să apară la flash-interviul de la final.
Noul lider suprem al Iranului, ayatollahul Mojtaba Khamenei, se recuperează în continuare după rănile grave la față și la picioare suferite în atacul aerian care i-a ucis tatăl în prima zi a războiului declanșat de SUA și Israel împotriva Iranului, relatează sâmbătă agenția Reuters, citând trei persoane neprecizate despre care afirmă că ar face parte din cercul apropiat al noului ayatollah.
3
Președintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă că Statele Unite au început „procesul de curățare a Strâmtorii Ormuz” și a atacat verbal din nou țările care i-au respins solicitarea de a efectua singure o operațiune militară împotriva Iranului pentru deblocarea acestui coridor esențial pentru exportul petrolului și gazului din Golful Persic, relatează agențiile AFP și EFE.