BEKES. Pe lângă şedinţele cu caracter fizic, fotbaliştii de la Naţional Sebiş au parte în cantonamentul din Ungaria de lecţii teoretice. Rolul profesorului nu-l putea juca altcineva decât antrenorul Adrian Abrudean.
Naţional Sebiş va prepara returul într-un cantonament de zece zile în ţara vecină.
SEBIŞ. Bătălia dintre Național Sebiș și UTA Arad pentru singurul loc ce duce în eșalonul doi se anunță foarte palpitantă.
Național atacă promovarea cu jucători importanți sosiți în această iarnă. La reunire a lipsit întârziatul Dicu.
Sebiș. Adrian Abrudean a sunat goarna la Național Sebiș.
Sebiș. Până la urmă, Național pare-se că nu mai caută jucători, așa că nici sosirea lui Piț nu mai e de actualitate.
Local
Pagini false care copiază numele, imaginile şi produsele unor magazine au fost identificate şi raportate la DNSC.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
3
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
27
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele: