ARAD - Ministerul Agriculturii ar putea acorda despăgubiri pentru jumătate din suprafaţa afectată de secetă în anul 2009, însă la Arad suprafeţele care ar beneficia de clemenţa statului sunt mult mai mici decât cele afectate de secetă.
ARAD - 187.250 hectare din cele
însămânţate în judeţ sunt
distruse de secetă.
Imagini 
ARAD - Judeţul Arad se numără printre primele cinci judeţe din ţară cu cele mai mari suprafeţe de culturi agricole afectate de secetă.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
Local
Primăria Municipiului Arad, prin Centrul Municipal de Cultură Arad, anunță organizarea unei noi ediții a Târgului de Paști, eveniment ce va avea loc în perioada 3 – 15 aprilie 2026, în Piața Catedralei din municipiul Arad.
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.