aradon.ro Web analytics


ARAD. Deputatul Eusebiu Pistru şi-a depus, miercuri, candidatura pentru o funcţie în Biroul Permanent Naţional al PDL, respectiv aceea de secretar executiv zonal.
TÎRNOVA. Fostul secretar al Primăriei Tîrnova a fost găsit spânzurat, marţi după amiază, în anexa casei sale. Din informaţiile pe care le deţinem, bărbatul, ajuns la venerabila vârstă de 72 de ani, ar fi suferit de afecţiuni psihice. Poliţiştii spun că nu sunt suspiciuni în ceea ce priveşte moartea fostului secretar.
  ARAD. Aradul mai are un reprezentant la nivel central. Alexandra Braica a fost numită ieri secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale. Braica este preşedintele Organizaţiei de Femei din cadrul PSD Arad, a fost consilier local dar şi preşedinte al organizaţiei de tineret a PSD Arad.
Fostul deputat Lia Ardelean, consilier municipal USL Arad (PC), contestă zvonurile conform cărora ar urma să ocupe o funcţie de secretar de stat la Ministerul Agriculturii.

Local

Fără concedieri în Primăria Arad
Doar 12,85% din bugetul instituţiei merge pe salarizare. Călin Bibarţ: „Nu suntem în situația de a trebui să tăiem din posturi ocupate”.

România

Curtea Constituțională: Legile bugetului - constituționale
Curtea Constituțională a României a respins, joi, sesizările AUR în legătură cu proiectul legii bugetului de stat pe anul 2026 și cel al asigurărilor sociale, stabilind că actele normative sunt constituționale, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

UT Arad

Utistul Marius Coman a prins lotul tricolor pentru meciul cu Turcia!

UT Arad

Un amical (şi) pentru tinerii din Academia UTA

ARADON Sport local

Favorita s-a impus acasă, după ce s-a distanțat în primul sfert
FCC UAV Arad a revenit bine după pauză, dar n-a fost suficient să învingă Rapidul.

Advertorial

Comunicat de presă
„PNRR: Fonduri pentru România modernă şi reformată!”

România

MApN: O dronă deviată de apărarea antiaeriană ucraineană s-a prăbușit în România, la 4 km de graniță
O dronă militară a pătruns 4 kilometri în spațiul aerian național și s-a prăbușit în apropierea localității Parcheș, după ce a fost deviată de apărarea antiaeriană ucraineană, informează, joi, Ministerul Apărării Naționale (MApN). 1

Advertorial

Convocarea Adunării Generale Ordinare și Extraordinare a Acționarilor Lion Capital din data de 29/30 aprilie 2026

Mapamond

Ministrul de externe iranian: Iranul vrea să „reziste”, şi nu să „negocieze”
Iranul nu are „intenţia de a negocia”, ci de a „continua să reziste”, a afirmat miercuri seară la televiziunea de stat ministrul de externe Abbas Araghchi, respingând la rândul său afirmaţiile preşedintelui american Donald Trump privind existenţa unor tratative, notează AFP. 2

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.