Un sigur hop au avut de trecut reprezentanţii Municipalităţii pentru ca aleşii să voteze tot ce le-a fost pus pe ordinea de zi. Şi l-au trecut uşor.
ARAD. PSD Arad cere PDL să facă dovada închirierii şi plăţii sălii „Ferdinand” din Palatul Administrativ, în care a avut loc o şedinţă de partid.
ARAD. Ședința Consiliului Județean Arad (CJA) de joi a rămas una fără istorie. Toate cele 17 proiecte de hotărâre aflate pe ordinea de zi au fost votate în unanimitate de către toți aleșii județeni, fără ca nici măcar unul dintre proiecte să fie transformat într-un subiect de discuție.
ARAD. Consilierii județeni au fost chemați să participe la o ședință extraordinară care a vizat, în cea mai mare parte, sistemul de sănătate al județului nostru. La concret vorbind, din cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi, patru s-au referit la spitalele din Arad.
ARAD. Ședința Consiliului Județean Arad (CJA), desfășurată joi la amiază, a fost una liniștită. Asta până s-a ajuns la un proiect de hotărâre care vizează achiziția unui imobil care să adăpostească Serviciul Județean de Evidență a Populației, Arhiva județului și alte două instituții subordonate CJA.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).