ARAD. O ședință aproape calmă la Consiliul Județean Arad. Cele 31 de puncte de pe ordinea de zi au trecut de votul aleșilor locali cu o singură excepție: punctul 5 care făcea referire la majorarea tarifelor pentru serviciul de transport public județean de persoane.
Opoziţia din CLM nu a votat reevaluarea patrimoniului Municipiului spre disperarea executivului. Puterea nu a votat propunerile Opoziţiei.
ARAD. Consiliul Județean Arad (CJA) a mai bifat o ședință fulger în care o ordine de zi care a cuprins nu mai puțin de 27 de puncte a fost votată la foc automat în unanimitate, fără nicio discuție pe marginea proiectelor de hotărâre. Opoziția din CJA continuă să facă jocul Puterii, iar ședințele au devenit din ce în ce mai monotone.
ARAD. Nicolae Ieran pare să fi dat protestele (de orice fel) pe prezența la ședințele Consiliului Județean Arad (CJA). Ultima ședință, care a avut loc joi, a consemnat o nouă prezență bifată de protestatarul numărul unu al Aradului.
Ședința CJA a fost una prietenească, toate cele 35 de proiecte de hotărâre fiind votate în unanimitate.
Evenimente
Orașul nostru găzduiește un târg dedicat celor care iubesc machetele, jucăriile și întregul univers al hobby-urilor.
România
Curtea Constituțională a României a publicat, vineri, motivările deciziilor prin care a stabilit că legile bugetului de stat și bugetului asigurărilor sociale pentru acest an sunt constituționale.
Local
Potrivit informațiilor obținute, polițistul s-ar fi sinucis cu arma din dotare, un pistol Beretta, în care se afla un singur glonț.
ARADON Sport local
BUCUREŞTI. Secţia de tenis de masă de la CS Municipal Arad, coordonată de Cristian Dodean, a obţinut o medalie la Campionatul Naţional de seniori.
România
Preşedintele Nicuşor Dan a promulgat vineri legea bugetului de stat pe anul 2026 şi pe cea a asigurărilor sociale de stat.
România
Fermierii vor putea achiziționa motorină la preț redus, fără accize și TVA, pentru lucrările agricole mecanizate din sectorul vegetal, potrivit unui proiect de ordonanță de urgență lansat vineri în dezbatere publică de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.