ARAD. Totul cu unanimitate de voturi. Aceasta este scurta istorie a şedinţei extraordinare CLM de joi, de la amiază. Aleşii municipali au votat toate cele opt proiecte ce au poposit pe masa de consiliu şi au acceptat ca primul proiect din cele nouă iniţiale (cel legat de numirea reprezentanților locali în școli) să fie scos de pe ordinea de zi.
Nu sunt neapărat încântați că trebuie să vină la ședință, dar o vor face. Este vorba de consilierii locali municipali, care au fost anunțați ieri, la ședința extraordinară, că vor munci din nou, în scurt timp.
ARAD. Aleşii judeţeni s-au întâlnit vineri în şedinţa ordinară, cele mai multe proiecte de pe ordinea de zi vizând aprobarea unor fonduri pentru modernizarea Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
ARAD. Consilierii judeţeni au fost chemaţi marţi la o şedinţă extraordinară fulger, a cărui ordine de zi a cuprins patru proiecte de hotărâre. Poate că cel mai important dintre ele s-a referit la rectificarea bugetului general de venituri şi cheltuieli.
ARAD. Democrat liberalii arădeni au avut în seara zilei de luni o nouă şedinţă a Biroului Permanent Judeţean. În cadrul acestei întruniri trebuiau stabilite ultimele detalii privind candidaturile la viitoarele alegeri parlamentare, dat fiind faptul că săptămâna trecută deputatul Lucian Riviş Tipei a decis să se retragă din cursa electorală.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).