Un medic al Secţiei de Psihiatrie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean Arad a fost dus, sub escortă, la audieri. Acesta ar fi efectuat studii clinice pe pacienţi, fără consimţământul acestora, şi testa medicamente pe pacienţii care nu sufereau de afecţiunea pentru care era testat medicamentul experimental. Cu cât avea mai mulţi subiecţi pe lista de testare a medicamentului, cu atât mai bine era răsplătit medicul de către sponsor.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2