ŞEITIN. Poliţiştii din Şeitin au reuşit să identifice principalul suspect al unui furt care a avut loc pe raza localităţii. Din cercetările efectuate de oamenii legii, se pare că R.M., de 15 ani, a intrat în casa victimei Mina N., de unde a furat suma de 6.600 de lei, bani ascunşi într-un dulap.
Primarul comunei Şeitin spune că nu trage pe nimeni la răspundere în privinţa incendiului pentru că toată lumea şi-a făcut treaba.
Caz incredibil la Şeitin: pompierii voluntari din localitate au intervenit la un incendiu fără apă în maşină.
Locuitorii din Șeitin, dar și din alte localități ale județului, nu mai beneficiază de serviciile Poștei Române.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad i-au trimis în judecată pe cei trei agenţi de poliţie din Semlac, Şeitin şi Peregu Mare, care au fost prinşi în octombrie, luând mită şi falsificând procese verbale.
România
Ordonanță de urgență privind declararea situației de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere - benzină și motorină și pentru instituirea unor măsuri de protejare a economiei și populației pe durata situației de criză, precum și pentru modificarea OUG nr. 12/2026 privind măsurile aplicabile clienților casnici din piața de gaze naturale în perioada 1 aprilie 2026 - 31 martie 2027 a fost publicată joi seară în Monitorul Oficial.
Local
De vineri, 27 martie 2026, șoferii care au permisul suspendat și vor să beneficieze de o perioadă mai scurtă de suspendare vor fi nevoiți să își plătească toate amenzile, nu doar ultima, și să prezinte un certificat fiscal.
România
Nicușor Dan: Suntem supuși, ca toată Europa, unui război informațional. Știm și cine îl face - Rusia
România este supusă unui „război informațional” orchestrat de Rusia, care afectează inclusiv încrederea oamenilor în medici, a afirmat, joi, președintele Nicușor Dan, la Gala Colegiului Medicilor din România - „Medic pentru România. România medicală contează”.
4
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a ratat o nouă calificare la Cupa Mondială, după ce a fost învinsă de Turcia cu scorul de 1-0 (0-0), joi seara, pe Beșiktaș Park din Istanbul, în semifinalele barajului de calificare la turneul final din 2026.
3
România
Execuția bugetului general consolidat în primele două luni ale anului 2026 s-a încheiat cu un deficit în termeni nominali de 14,23 miliarde lei, respectiv 0,70% din PIB, în scădere la jumătate față de deficitul de 30,24 miliarde lei, respectiv de 1,58% din PIB, aferent celor două luni ale anului 2025, a anunțat joi Ministerul Finanțelor.
România
Președintele Nicușor Dan a afirmat, joi, că, în orizontul imediat, nu se pune problema de raționalizare a carburanților.
6
România
Toate pensiile care se achită prin intermediul factorilor poștali vor fi distribuite până la data de 9 aprilie, iar conturile bancare pentru beneficiarii care au optat pentru această modalitate de plată vor fi alimentate pe data de 8 aprilie, a anunțat joi, Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTS).
2