ARAD. Oficialii Agenţiei pentru Protecţia Mediului Arad (APM) atrag atenţia instituţiilor publice asupra faptului că trebuie să colecteze selectiv deşeurile reciclabile, respectiv hârtie, carton, metal, plastic şi sticlă. O lege intrată în vigoare în 6 august 2010 obligă instituţiile să ia aceste măsuri
ARAD. SC Polaris M Holding a bifat cel de al treilea an de când a demarat campania de colectare selectivă a deşeurilor pe raza municipiului Arad.
ARAD. Campania iniţiată de Asociaţia Recolamp a ajuns şi la Arad, mai exact în parcarea magazinului Real.
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată