SELEUŞ. Pentru prima oară după mai multe luni, localitatea Seleuş are consiliu local.
ARAD. Referindu-se la victoria zdrobitoare a PNL la alegerile parţiale pentru Consiliul Local Seleuş, vicepreşedintele PNL Arad, Florin Farcaşiu, şi-a exprimat indignarea că a fost nevoie de un an de zile, şapte termene la tribunal şi două la Curtea de Apel, pentru ca justiţia să constate că la Seleus Consiliul Local este dizolvat conform legii.
SELEUŞ. Primarul Comunei Seleuş, Cristian Branc, declară că nu este surprins de victoria pe care a repurtat-o PNL la alegerile parţiale.
ARAD. Preşedintele PC Arad, Mircea Purcaru, a ţinut să declare „închis pentru totdeauna” ceea ce deja a fost numit „cazul Seleus”, referitor la „trădarea” consilierului Nicolae Stoian, care a trecut la PSD în ultimul moment, lăsându-i pe conservatori fără listă de candidaţi şa alegerile parţiale din această comună.