BELGRAD. Naţionala de polo a României a fost învinsă, în deplasare, de campioana mondială Serbia, scor 18-5, iar rezultatul, coroborat cu victoria Spaniei în faţa Turciei, a scos tricolorii din lupta pentru turneul final.
TEMERIN - Două judokaarădene au urcat pe podiumul de premiere la un concurs internaţional desfăşurat în Serbia, la Temerin, în data de 14 februarie.
ARAD - În cadrul unei conferinţe de presă organizată la Bucureşti de către mai mulţi senatori PD-L, legată de situaţia românilor de peste hotare, în special a celor din Serbia şi Republica Moldova, senatorul de AradTraian Constantin Igaş a prezentat formularele care vor fi distribuite romanilor din Serbia cu ocazia referendumului ce va avea loc în luna mai.
Lucescu a vorbit, înaintea meciului cu Feroe, pentru prima dată, despre dezastrul din Serbia.
Deşi nu au nici litoral nici Valea Prahovei,
sârbii ştiu să-şi promoveze mai bine
turismul. Guvernul de la Beograd şi-a trimis unul
dintre secretarii de stat, Goran Petkovic, specializat pe
turism, la Timişoara pentru a atrage
bănăţenii în Serbia.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.