ARAD. În avanpremiera etapei din cadrul Campionatului Mondial de Supermoto (16-18 mai), în acest sfârşit de săptămână pe noua pistă a Circuitului VIK Power din oraşul nostru va avea loc deschiderea sezonului naţional de Supermoto.
Cele trei puncte ar trebui să aducă liniștea la club, deoarece victoria cu Mioveni e cazul să însemne un nou început.
CARANSEBEȘ. Sezonul 2013-2014 a luat sfârșit pentru voleibaliștii de la ProVolei, locul 6 fiind ocupat de aceștia în ierarhia finală a seriei de vest din Divizia A2.
ARAD. Echipa de juniori UVVG ProVolei Arad a încheiat seria vestică a ediţiei 2013/2014 aşa cum l-a început, cu o victorie, 3-0 (13, 18, 13) în dauna formaţiei CSS Caransebeş.
ARAD. Patru incendii de vegetaţie uscată au avut loc, sâmbătă seara, în judeţul Arad, semn că sezonul incendierii terenurilor agricole a început.
Mapamond
Kremlinul a admis vineri că un oligarh, cel puțin, s-a oferit să finanțeze războiul din Ucraina, la o reuniune cu ușile închise cu președintele rus, Vladimir Putin, care, conform presei independente, ar fi cerut donații pentru a putea continua campania militară, în contextul creșterii deficitului bugetului public, relatează agenția EFE.
Local
În cadrul activităților organizate în Săptămâna Altfel, preșcolarii de la Grădinița Little Star au „gustat” viața de școlari.
Mapamond
Gardienii Revoluției din Iran au anunțat vineri că au forțat trei nave portcontainer să se întoarcă din drum în strâmtoarea Ormuz, declarând că această cale navigabilă strategică este de acum închisă navelor care vin dinspre sau se îndreaptă spre porturi având legătură cu „inamicul”, relatează AFP și Reuters.
2
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
1
România
Relaţia dintre România şi Slovacia este una solidă, bazată pe legături istorice, culturale şi economice puternice, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan în cadrul declaraţiilor comune susţinute vineri alături de premierul slovac, Robert Fico.
1