Aprilie, o lună în care natura triumfă în culori de primăvară iar gândurile bune dezleagă energii uriașe. Vreme ideală pentru plimbare, mișcare și aer curat, deși destinațiile turistice sunt încă pustii, te poți bucura în liniște de priveliști curate și pure. O pădure fără grătare cu fripturi, un ţărm de mare cu nisip curat și strălucitor în bătaia razelor de soare, un pârâu de munte căruia să-i poți asculta, în liniște, muzica.
Când zici sfârșit de martie te gândești neapărat că afară-i primăvară, deși frigul își sticlește încă dinții în ferestre și afară ninge-plouă sub cerul plumburiu din poeziile lui Bacovia. Și cum „ziua bună se cunoaște de dimineață’’ ar fi bine să nu mai privim pe fereastră, ci în sufletul nostru, cu siguranța că vom avea o zi minunată.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.