ARAD. Judecătorii arădeni au admis, miercuri, propunerea procurorilor Parchetului Arad, astfel că Vesa, Andor și Hudișteanu au fost arestați preventiv.
ARAD. Sebastian Gheorghe Braiț, agent principal în cadrul Penitenciarului Arad a fost arestat preventiv.
Daca prin alte tari politistii danseaza in modul clasic, la romani se danseaza prin intermediul ...
ARAD.Președintele PC Arad, Mircea Purcaru, va fi prezent, vineri, la Sibiu, unde liderii din toată țara vor dezbate, împreună cu Biroul Executiv Central, strategia pe care o va urma partidul, în perspectiva alegerilor.
SIBIU. Campioanele de la ICIM Univ Goldiş nu le-au lăsat nici o speranţă adversarelor din Sf. Gheorghe.
Local
Noua capacitate de cogenerare a Aradului ar urma să intre în funcțiune în această toamnă, odată cu sezonul rece. Primarul Călin Bibarț spune că miza investiției este ca modernizarea sistemului să se reflecte și în facturile arădenilor, printr-un preț mai bun la energia termică, cel târziu anul viitor.
UT Arad
Răzvan Oaidă și Alexi Pitu vor sta 9 luni, deci au sezonul încheiat la UTA, la fel și contractul.
ARADON Sport local
Pentru al doilea an consecutiv, echipa din Bocsig câştigă competiţia fotbalistică de vară.
Local
Asociațiile de proprietari din Arad vor putea solicita Primăriei căsuțe pentru pisicile fără adăpost pe care le îngrijesc în jurul blocurilor. Acestea vor fi produse și montate de Recons, fără costuri pentru asociații, însă este nevoie de acordul majorității proprietarilor.
ARADON Sport local
Cehoaica Eliska Kazikova a fost performera întrecerii, învingătoare şi la simplu şi la dublu.
Local
Luni, 10 august 2026, au început probele scrise ale examenului de Bacalaureat, a doua sesiune de anul acesta. Evaluarea competențelor s-a desfășurat în perioada 3-7 august.
România
Este ultima șansă pentru legea salarizării unitare și ultima săptămână în care poate fi obținut un acord politic pe această reformă, pentru a putea fi adoptată și promulgată înainte de 31 august, termenul limită pe Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), consideră Dragoș Pîslaru, ministrul interimar al Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Local
O femeie de 45 de ani, cetățean bulgar, pe numele căreia autoritățile din Grecia emiseseră un mandat european de arestare, a fost depistată de polițiștii de frontieră pe autostrada A1, la Nădlac. Aceasta este acuzată de complicitate la trafic de migranți.