Educaţia din România traversează cea mai neagră perioadă din ultimii 35 de ani, iar în prezent şcoala românească s-a transformat într-un sistem dezorganizat şi demotivant, susţine preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), Simion Hăncescu, într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES, cu ocazia Zilei Internaţionale a Educaţiei.