Ecoul zicerilor băsiste, pre numele său (mic) Boc (nu fiţi cârcotaş, Boc e mai mic, că are trei litere, nu patru, ca Emil) zice că avionul prăbuşit putea fi găsit în zece minute, pentru că Ministerul de Interne dispune de aparatura necesară pentru a depista pe oricine în această ţară.
Chiar dacă opoziţia ţipă că USL, prin comasarea alegerilor europarlamentare cu referendumul pentru modificarea Constituţiei, sfidează Comisia de la Veneţia şi Uniunea Europeană, nu cred că una sau cealaltă va face gălăgie prea mare dacă românii vor fi chemaţi să voteze la acelaş scrutin.
Zelul băsiştilor în trâmbiţarea temelor de campanie lansate de către locatarul de la Cotroceni este ultracunoscut, dar nu trece zi în care să nu constatăm o amplificare a acestora.
După căderea lui Ceauşescu, nu puţini erau cei care susţineau că, pentru o periodă nedefinită, cea mai bună soluţie pentru România ar fi fost instaurarea unei dictaturi militare.
Aşa spune un colind de Crăciun, din care, însă, fiecare ia doar partea care-i convine, aceea cu bucuratul. Adică, distracţia, chiar dacă, în proporţia covârşitoare, mijloacele prin care este aceasta realizată sunt cu totul îndepărtate de cele plăcute lui Dumnezeu.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că România ar putea participa la misiuni de deminare în vederea deblocării Strâmtorii Ormuz, dar numai după ce se va ajunge la un armistiţiu în Orientul Mijlociu.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marți, că este evident că PSD a escaladat o zonă de conflict, încălcând protocolul coaliției, menționând că i s-a părut normal ca PNL să-i avertizeze pe social-democrați că își asumă o răspundere pentru o dinamitare a unui guvern, fără motive.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
1
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.