Bucuria despre care se face vorbire în colind este aceea datorată naşterii lui Iisus Hristos, care a venit în lume să ne mântuiască de păcate, iar pentru a ne-o exprima nu avem altă cale decât aceea de a-L lăuda şi cânta, în sensul de a-L slăvi. Măcar odată pe an, ca palidă ruşinare pentru că nu L-am slăvit şi lăudat de-a lungul unui an întreg, nu prin cântece sau participarea obligatorie la Sfânta Liturghie, ci trăind întru Dumnezeu, măcar atîta cât suntem în stare, cât ne permite slaba noastră credinţă. Dacă am putea să trăim întru Domnul, poate că atunci situaţia s-ar inversa, adică odată pe an am avea voie să ne bucurăm pentru noi înşine, să facem excese de felurite plăceri, convinşi fiind că Dumnezeu ne va ierta. Evident, condiţionat de revenirea la cele cereşti, până la următorul Crăciun.
Cam aşa stă treaba şi cu politicienii. Dacă pe parcursul anului şi-ar frământa, împreună, capetele, căutând soluţii pentru ca oamenii de rând să o ducă puţin mai bine, de sărbători ar avea dreptul să se îmbete ca porcii, să se distreze cât îi ţin curelele. Iar noi nu le-a spune nimic, convinşi fiind că, după ce le va trece mahmureala, vor reveni la masa de lucru, în slujba poporului. Din păcate, ei fac de sărbători armistiţiu doar pentru ca fiecare să poată să se bucure, în familie, de tot ce a agonisit de-a lungul anului, furând vârtos de la gura amărâţilor care i-au ales ca să conducă ţara, nu să o stăpânească. Poate că unii dintre ei chiar doresc ca de Crăciun să se lepede de Satana, să îi ceară lui Dumnezeu iertare pentru nesfârşitul şir de păcate, trecute şi viitoare, pe tarlaua politicii. Mai mult, chiar cred că există câţiva care cred că se poate face politică în folosul cetăţeanului, dar tare sunt puţini şi răzleţi, pentru că degrabă le închid gura ceilalţi, care nu înţeleg că Dumnezeu le cere, în principal, să-şi iubească aproapele.
„De Crăciun, în loc să ne lepădăm de păcatele făcute de-a lungul anului, noi înţelegem să păcătuim şi mai vârtos”
Citiți principiile noastre de moderare aici!