aradon.ro Web analytics


Avalanşa de critici şi ameninţări la adresa României seamănă cu concedierea femeii de serviciu, găsită ca unic vinovat în urma unei anchete privind prostul management şi faptele grave de corupţie în cadrul unei instituţii . Răstindu-se din toţi bojocii, baştanii populari, în scădere de viteză şi popularitate, clamează apărarea valorilor şi legilor Uniunii Europene, care sunt călcate în picioare de către România.
Cea mai mare greşeală pe care ar putea să o facă Victor Ponta la Bruxelles ar fi să stea mic şi umilit în faţa mahărilor Uniunii Europene, care exultă de bucurie că au găsit un motiv ca să ne spună că trebuie să mai aşteptăm cu intrarea în Schengen.
Care va să zică, şi Victoraş e căpitan în rezervă, nu doar primarii de la Budigăii de jos şi Frecăţeii de sus, care au bine meritat răsplata muncii bine făcute întru slujirea balaurului portocaliu.
Atât de mult îşi doresc pedeliştii ca Traian Băsescu să reuşească să rupă USL, încât au început să creadă că este un lucru ca şi rezolvat.
Anul trecut, se cerea cu insistenţă desfiinţarea ANI, pe motiv că nu a făcut nimic, iar dovezi clare arătau că singura sa realizare era păparea unor fonduri exorbitante din banii contribuabililor.

România

Mureșan după anunțul PSD că nu îl votează: Am fost surprins de lipsa de respect față de președinte. Un gest ostil
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.

ARADON Sport local

Aradul, gazdă a CN de gimnastică ritmică
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.

România

Călin Georgescu a fost scos în cătușe din sediul DIICOT
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.

România

Proiect adoptat în Senat: Elevii, obligați să se prezinte la școală în uniformă
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.

ARADON Sport local

Turneul de vară Atletico a ajuns la ediția a XXIV-a
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.

UT Arad

Academia UTA, trei din patru! Juniorii U16, în fruntea seriei!
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.

România

Ambasadă: Confirmăm că Georgescu nu e membru al Ordinului Suveran Militar de Malta. Nu s-a emis legitimație pe numele lui
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu. 1

România

Ionel Rusen, omul de faceri din dosarul lui Călin Georgescu, reținut de procurorii DIICOT
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.

România

UPDATE. Călin Georgescu, reținut de procurori DIICOT
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare. 5

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.