ARAD - În Aula „Dimitrie Cameniţă” a Complexului Universitar M va avea loc astăzi, 20 noiembrie, ora 10, deschiderea oficială a simpozionului internaţional „Research and Education in Innovation Era”, simpozion organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” la care participă profesori, cadre didactice şi cercetători din România şi din străinătate: Italia, Portugalia, Serbia, Ungaria, Germania, Republica Moldova.
ARAD - Facultatea de Medicină, Farmacie şi Medicină Dentară din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a fost la sfârşitul săptămânii trecute, gazda unei manifestări ştiinţifice şi de formare continuă a Societăţii Române de Cardiologie (SRC), adresată medicilor şi rezidenţilor.
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
1
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
1
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.