ŞIRIA. Primăria comunei Şiria, Consiliul local Şiria, Consiliul Judeţean Arad, O.N.G. Cetatea Şiriei şi Centrul Cultural Judeţean Arad organizează duminică, 30 iunie, „Zilele Şiriei”.
Ministerul a anunțat că nu poate preda drumul Arad-Șiria către Consiliul Județean Arad.
Apicultorii din zona Șiria trag un semnal de alarmă cu privire la numărul mare de vipere din acest an.
ŞIRIA. Graţie Aeroclubului „Charlie Bravo” din Şiria (preşedinte Daniel Cojocaru), piloţi din Franţa şi România au participat la un raid aerian deasupra ţării noastre cu aparate de zbor ultra-uşoare, a căror capacitate maximă este de două locuri. Pista Aerodromului de la Şiria a fost punct de start şi sosire a unui raid aerian de şapte zile, care a avut ca borne importante localităţile Caransebeş, Bucureşti, Tulcea, Suceava şi Bistriţa.
ARAD. Specialiştii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Vasile Goldiş” al judeţului Arad alături de cei ai Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD) şi voluntarii E.ON România au preluat în cursul acestei săptămâni rolul de profesori pentru elevii a trei şcoli din judeţul Arad.
Local
44 de absolvenți ai școlilor de poliție au fost încadrați la Inspectoratul de Poliție Județean Arad, săptămâna aceasta.
Evenimente
Artista Ileana Szabo își deschide expoziția personală de acuarelă.
Local
Totul a pornit după ce PNL a transmis că una dintre acțiunile aflate pe rolul instanței a fost repartizată unei judecătoare despre care susține că a fost colaboratoare a Alinei Gorghiu în perioada în care aceasta conducea Ministerul Justiției. Fosta ministră a precizat că documentul de detașare a fost semnat de un secretar de stat care, în prezent, face parte din echipa premierului Ilie Bolojan.
Evenimente
Asociația Turism Alternativ începe un nou sezon de „Turist la tine acasă”, organizat prin proiectul Arad Free Tours. Primul tur tematic îi va fi dedicat arhitectului Lajos Szántay.
UT Arad
Slujba de înmormântare a fostului jucător şi antrenor al echipei UTA are loc vineri, ora 17, în comuna natală, Fântânele.
Local
Primarul Călin Bibarț spune că intervențiile sunt unele punctuale, menite să prevină apariția unor probleme în următorii ani, iar accesul va fi reluat în aproximativ o săptămână.
Local
ARAD. Consiliul Județean Arad desfășoară în această perioadă lucrări de defrișare pe 135 de kilometri de drumuri județene și toaletarea arborilor pe o distanță de 55 de kilometri.
Local
Ediția cu numărul 16 a Festivalului Underground s-a desfășurat între 18 și 29 iunie 2026 și a adus în fața publicului zeci de spectacole de teatru și performance, dar și câteva zeci de filme de scurt și mediu-metraj.