HUNEDOARA - Furnizarea apei reci va fi sistată, joi, în municipiul Hunedoara, în intervalul orar 00.00 – 24.00.
HUNEDOARA - Furnizarea apei reci va fi sistată, timp de 24 de ore, începând de mâine dimineaţă de la ora 7.00, până miercuri dimineaţă, la aceeaşi oră.
Local
În mașină se aflau două persoane care au reușit să iasă singure din mașină. Una dintre victime a fost transportată la spital.
România
Procurorii DIICOT din Maramureș au deschis un dosar penal, in rem, în care sunt efectuate cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, după ce o femeie de afaceri a reclamat că a fost păcălită cu peste 2 milioane de dolari de către un escroc nigerian care pretindea că este „prințul moștenitor al Dubaiului”.
2
Local
Stelian Dorel Paven, polițist în cadrul Serviciului Rutier al Inspectoratului de Poliție Județean, a fost arestat preventiv marți după amiază. Judecătorii Tribunalului Arad au admis cererea procurorilor, așa că polițistul își va petrece următoarele 30 în spatele gratiilor.