ARAD. Codul Fiscal prevede că persoanele fizice care desfăşoară activităţi independente sub diverse forme de organizare, şi anume: întreprinzătorii titulari ai unei întreprinderi individuale; membri ai întreprinderilor familiale; persoanele cu statut de persoană fizică autorizată să desfăşoare activităţi economice; persoanele care realizează venituri din profesii libere şi persoanele care realizează venituri din drepturi de proprietate intelectuală, la care impozitul pe venit se determină pe baza datelor din evidenţa contabilă în partidă simplă au calitatea de contribuabili la sistemul public de pensii, in conformitate cu prevederile art.296^21 din Codul fiscal.
ARAD. Reprezentanții Instituţiei Prefectului Arad au făcut ieri o prezentare, în faţa membrilor din conducerea instituţiilor subordonate, a unui proiect naţional finanţat din fonduri europene pentru reducerea şanselor de falsificare a apostilei.
ARAD. Consilierii județeni au fost chemați să participe la o ședință extraordinară care a vizat, în cea mai mare parte, sistemul de sănătate al județului nostru. La concret vorbind, din cele cinci proiecte aflate pe ordinea de zi, patru s-au referit la spitalele din Arad.
Şoimii Pâncota, Naţional Sebiş şi CS Ineu au fost repartizate în Seria V.
Fostul prefect al Aradului susţine că sistemul de sănătate de acum se zbate între reforma începută de fosta guvernare şi politicianism.
Mapamond
Statele Unite negociază „în acest moment” cu Iranul o încetare a focului în războiul dintre cele două țări, a declarat marți președintele Donald Trump, relatează AFP.
Mapamond
Pentagonul ar urma să trimită mii de militari din Divizia 82 Aeropurtată în Orientul Mijlociu, au declarat marți pentru Reuters două persoane familiarizate cu situația.
România
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că ordonanța de urgență privind declararea situației de criză pe piața carburanților ar urma să fie adoptată de către Guvern miercuri după amiaza sau în cursul zilei de joi.
Mapamond
Parchetul german a anunțat marți arestarea unei românce în Germania și a unui ucrainean în Spania, ambii suspectați de spionaj în favoarea Rusiei în același dosar, transmit agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Președintele rus Vladimir Putin a promulgat marți o lege care permite firmelor private de securitate să folosească arme de foc pentru a apăra instalații energetice de importanță critică, a anunțat guvernul, extinzând astfel gama de arme utilizate pentru o astfel de protecție, relatează Reuters.
Local
Poliția Locală Arad anunță că a aplicat 146 de sancțiuni contravenționale pe parcursul unei săptămâni.
Local
Preşedintele filialei ASCOR Arad şi un elev al Seminarului Teologic Ortodox au participat la evenimentul de la Bucureşti.
Local
Se cer intervenții în cazurile de violență domestică, un flagel care se extinde puternic în județul nostru.
Advertorial
Există momente în care o grădină pare doar un cadru frumos, o scenă decorativă în care luminile și umbrele își joacă rolurile în tăcere. Dar există și acele zile în care spațiul exterior devine parte din viața ta de zi cu zi: când îți bei cafeaua în aer liber, când aduni prieteni pentru o cină improvizată sau când cauți un colț de liniște după o zi aglomerată.