La meciul cu FC Bihor, aproape nimeni nu are ce relata, fiind cel mai slab joc al elevilor lui Trică în acest campionat.
ARAD. Preşedintele Partidului Noua Republică Arad, Ion Stan, este de părere că „Primele două evenimente şcolare din vara anului 2013 au scos în evidenţă cum nu se putea mai bine tumoarea învăţământului românesc”.
MĂTĂSARI. „A fost cel mai slab joc al nostru din actualul campionat. Nu am contat în atac şi am primit două goluri din faze fixe, un corner şi o lovitură liberă” – a recunoscut Cristi Sculici, antrenorul celor de la CS Vladimirescu superioritatea minerilor din Mătăsari.
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
La inițiativa Consiliului Județean Arad, o delegație din județul nostru a efectuat o vizită oficială în Verona.
1