La sfârșitul săptămânii trecute, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Arad a “monitorizat permanent evoluția dinamicii din teren, în scopul dispunerii, la nevoie, a măsurilor imediate pentru optimizarea acțiunilor de răspuns în sprijinul comunităților”, iar zilnic “peste 130 de pompieri militari arădeni cu mijloacele tehnice din dotare s-au aflat la datorie, pregătiți să intervină pentru acordarea asistenței medicale de urgență, stingerea incendiilor și salvarea persoanelor din medii ostile vieții”.
Local
Director al Serviciului de Ambulanță Județean Arad în anii 1990-începutul anilor 2000, dr. Vladimir Câmpeanu a condus instituția timp de 17 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.