Poliţiştii rutieri au luat, ieri, la controlat autobuzele care efectuează transport de persoane. Ce au descoperit, însă, a fost peste orice imaginaţie.
TURNU. Un poliţist de frontieră care se afla în timpul orelor de serviciu, efectuând un control în centrul localităţii Turnu, a fost lovit de un autoturism marca Audi, condus de un bărbat în vârstă de 35 de ani, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Un şofer care a săvârşit o infracţiune în trafic şi a fost prins de poliţiştii din Pecica, a încercat să ofere mită pentru a scăpa de dosarul penal.
ARAD. O Dacia a fost răsturnată în urma unui impact cu o altă maşină. Accidentul a avut loc în această după masa, la UTA. Potrivit IPJ Arad, autoturismul Dacia era condus de o femeie în vârstă de 32 de ani.
ARAD. Nici nu a oprit să vadă ce a lovit. Este vorba despre şoferul unui autoturism ce avea ataşată o semiremorcă care a accidentat un tânăr în vârstă de 29 de ani.
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
1
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
1
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
2
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.