aradon.ro Web analytics


SCRISORI DE LA CITITORI. Pe strada Praporgescu, pe porţiunea cuprinsă între strada I.C. Brătianu şi biserica Maranata, sunt mai multe semne de circulaţie pe care şoferii implicaţi în trafic trebuie să le ghicească.
Aparatele rutiere scoase pe șosele și de 1 Mai! Poliția Rutieră Arad anunță faptul că în 1, 2 și 4 Mai, în intervalul orar 16.30 – 20.30, vor avea loc acțiuni pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală de deplasare. Așadar, aparatele radar vor acționa în aproape tot județul, dar și în municipiul Arad.
ARAD. Poliţiştii rutieri au efectuat, în weekend, mai multe acţiuni, având ca scop prevenirea şi combaterea accidentelor rutiere, iar, pentru neregulile constatate, aceștia au aplicat aproape 500 de sancţiuni însumând 110.000 lei.
Aradul are nu mai puţin de 67 de instalaţii de semaforizare pentru întreţinerea cărora Primăria Arad este dispusă să plătească 215.000 euro pe an. Mare parte din ele, spun specialiştii, dispun de echipamente de ultimă generaţie în domeniu.
ARAD. Or fi chiar atât de mari iubitori de cultură încât să-şi ducă maşinile la teatru? Sau se simt frustraţi că ei preferă cluburile în detrimentul teatrului şi atunci se gândesc să-şi culturalizeze măcar autoturismele?

România

Guvernul a aprobat memorandumul pentru semnarea Acordului de parteneriat UE-Mercosur
Guvernul a aprobat, marți, prin memorandum, semnarea de către România a Acordului de parteneriat UE-Mercosur, dintre Uniunea Europeană și statele sale membre, pe de-o parte, și Piața Comună a Sudului.

România

Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro la șeful ARR, Cristian Anton (surse)
Procurorii DNA au găsit aproximativ 350.000 de euro în locuințele șefului Autorității Rutiere Române (ARR), Cristian Anton, din București și Timișoara, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.

Local

5 motive pentru care resorturile all-inclusive rămân prima opțiune de vacanță în 2026

Advertorial

Scaunul înalt în decorul casei: Trei modalități ușor de pus în practică pentru a-l integra armonios în spațiul tău

ARADON Sport local

Medaliaţi la CN Universitar de judo

Local

Acțiunea de împădurire „O moștenire verde”
PÂNCOTA. 1230 de elevi – 1230 de arbori plantați! Sub acest generic, duminică, pe Dealul Măderatului, a avut loc o acţiune de împădurire.

ARADON Sport local

Temerarii merg la turneul final

Evenimente

Jandarmii ne invită în Parcul Eminescu
Cu ocazia împlinirii a 176 de ani e la înființarea Jandarmeriei Române, inspectoratul arădean organizează Ziua Porților Deschise, pe 2 aprilie.

Local

1 leu/24 de ore pentru călătoriile cu transportul public în municipiul Arad
Primarul Călin Bibarţ a anunţat că propune acest tarif pentru a face transportul public accesibil pentru toți cetățenii. 7

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.