Advertorial
Ambalajele pentru flori nu sunt doar simple accesorii pentru buchetele de flori. Ele reprezintă o parte importantă a experienței de a oferi sau primi flori, fiind totodată și un element rafinat cu orice ocazie specială.
Local
Ştrandul Neptun din Arad, în trecut considerat cel mai mare din România şi al doilea cel mai mare din Europa aflat pe o apă curgătoare, a pierdut anual din numărul de vizitatori, iar în sezonul estival încheiat a avut puţin peste 83.000, chiar dacă pe site se laudă că are anual 3.000.000 de vizitatori.
1
Local
Proiecţia e programată vineri, 29 septembrie, începând de la ora 19. Accesul este gratuit.
Mapamond
Commander, ciobănescul german în vârstă de doi ani al familiei Biden, a muşcat din nou un agent al Secret Service, informează BBC.
Mapamond
Premierul canadian Justin Trudeau a prezentat miercuri scuze după ce fostul preşedinte al Camerei Comunelor a elogiat un veteran nazist în timpul unei sesiuni la care a fost prezent şi preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, transmite Reuters.
Mapamond
Cântăreţul american Bruce Springsteen, care şi-a amânat toate concertele programate în luna septembrie din cauza unui ulcer stomacal, a decis să îşi amâne pentru 2024 şi spectacolele pe care le mai avea de susţinut până la sfârşitul acestui an, informează revista Variety.
Advertorial
Timpul nu așteaptă pe nimeni și fiecare clipă este o oportunitate de a ne construi viitorul!