Preşedintele Consiliului Judeţean Arad cere Prefecturii să rezolve problemele apărute după ce Regiotrans nu mai asigură transportul pe cale ferată.
ARAD. Senatorul Traian Igaş îl va interpela pe ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, solicitându-i măsuri concrete pentru sprijinirea micilor fermieri în accesarea banilor europeni.
Deputatul Flavius Măduţa a susţinut marţi o declaraţie politică în Camera Deputaţilor, în care a abordat problema încălzirii apartamentelor.
ARAD. Reprezentanţii formaţiunii Noua Republică sunt total nemulţumiţi de modul în care este gestionat oraşul Lipova. „Lipova a avut ghionul să fie administrată ani la rând de oameni care nu au avut niciodată nici un fel de soluţii, de oameni care nici măcar nu înţeleg ce anume ar trebui să facă.
Arad. Ai parcare, ai unde îţi lăsa maşina dar nu ai cum să ajungi în acel loc, mai ales dacă plouă. Nici cu maşina, nici pe jos. Situaţia a ajuns la urechile executivului local, în caz că aceasta nu a fost cunoscută până acum, la cea mai recentă dintre şedinţele CLM.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.