Rata şomajului în Cluj a scăzut cu 0,5 procente în aproximativ o lună, de la 4,2 %, în martie, la 3,7 % în luna aprilie. Potrivit directorului Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don, este foarte posibil ca la finalul anului rata şomajul să ajungă la 3 %.
ARAD.Primele şase luni au adus rata şomajului la cote minime, comparabile cu cele înregistrate înaintea declanşării crizei.
Mi-am pierdut locul de muncă şi vreau să ştiu de ce acte am nevoie la dosarul pentru şomaj. DORINA STAN, ARAD
Președintele interimar a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a anunțat joi că cel puțin 32 de persoane și-au pierdut viața și alte peste 700 au fost rănite în urma a două seisme cu magnitudinea 7,2, respectiv 7,5, care au zguduit țara miercuri seara (ora locală), transmit agențiile EFE și Reuters.
ARAD. Iubitorii de mişcare în natură sunt invitaţi sâmbătă, 27 iunie, la o drumeţie în Parcul Natural Lunca Mureşului, organizată de Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad.
Între acestea se află şi două destul de... tentante – una în Protopopiatul Arad, alta în Protopopiatul Lipova.
Două cutremure de magnitudine foarte mare au lovit Venezuela, clădiri prăbuşite în Caracas. Numărul victimelor poate fi de zeci de mi.
Când alegi un spațiu comercial, nu cumperi doar metri pătrați. Cumperi vizibilitate. Vad comercial. Acces. Posibilitatea ca afacerea să crească. Via Universitate dezvoltă și componenta comercială a proiectului rezidențial, într-o zonă cu una dintre cele mai active comunități urbane din Arad.
În vârstă de 51 de ani. Lucian Vărșăndan a făcut parte colectivul Teatrului German de Stat Timișoara din 1999, când a fost angajat pe postul de secretar literar al singurei instituții din România care produce exclusiv spectacole în limba germană.
Președintele Nicușor Dan, a declarat, miercuri, că partidele și-au asumat că vor veni la Cotroceni cu condițiile pe care le au pentru a susține o guvernare minoritară, urmând ca joi să discute între ele aceste aspecte, iar vineri să-i prezinte concluziile șefului statului.
3
Formația arădeană păstrează un nucleu important din sezonul precedent, extrema fiind a 5-a jucătoare anunțată de club pentru stagiunea viitoare.