Ştiri sportive
Spaniolul Carlos Alcaraz (20 ani), numărul unu mondial şi principalul favorit al turneului de la Roland Garros, a trecut fără probleme de turul al treilea la Grand Slam-ul parizian, învingându-l cu 6-1, 6-4, 6-2 pe canadianul Denis Shapovalov (locul 32 ATP), într-o partidă disputată vineri.
Mapamond
Bilanţul catastrofei feroviare în care au fost implicate mai multe trenuri în estul Indiei a urcat la cel puţin 207 de morţi şi 850 de răniţi, în timp ce mulţi călători ar fi încă prinşi sub grămezi de fier, au declarat oficialii indieni sâmbătă dimineaţa, informează AFP.
Local
Alintat odinioară ca Mica Vienă, orașul nostru pare a-și recăpăta încet dar sigur farmecul de odinoară. Tot mai multe clădiri, mai ales din zona centrală, apar în straie noi, în culorile originale.
Local
Mai bine de o oră norii s-au dezlănțuit peste municipiu. Compania de Apă Arad și Primăria Arad sunt în alertă.
1
Local
O imagine surprinsă de arădeni arată o formațiune de nori de tip pâlnie, asemenea unei tornade în apropriere de Cuvin.
Mapamond
Cel puţin 50 de persoane şi-au pierdut viaţa şi 500 au fost rănite, vineri, într-o catastrofă feroviară produsă în statul Odisha, în estul Indiei, a anunţat vineri un oficial local, relatează AFP.
Local
Excelența Sa Alfredo Maria Durante Mangoni a efectuat vineri o scurtă vizită la Arad, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naționale a Republicii Italia.
România
Preşedintele Klaus Iohannis i-a mulţumit, vineri, Regelui Charles al III-lea, la Palatul Cotroceni, pentru „implicarea autentică în protejarea şi celebrarea unor valori care ţin de însăşi identitatea naţională”.
1
Local
Averse torențiale și vijelii sunt anunțate în această seară în mai multe localități din județ. Update: Avertizare prelungită până la 21:35.