Una dintre capodoperele pictorului spaniol Pablo Picasso, "Femme a la montre", a fost vândută la licitaţie miercuri seara pentru suma de 139,3 milioane de dolari de către Sotheby's la New York, al doilea cel mai mare preţ obţinut vreodată pentru o operă a acestui artist care a murit în urmă cu 50 de ani, informează AFP.
Miile de obiecte de colecție din casa din Londra a răposatului solist al trupei Queen au fost păstrate de prietena sa apropiată, Mary Austin. Acestea vor fi prezentate pentru prima dată publicului în cadrul unei expoziții. Multe dintre aceste obiecte rare vor fi scose la licitație în luna septembrie. Prețurile vor începe de la 40 de lire sterline și pot ajunge până la milioane de lire.
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
Local
Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal.
Local
Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă.