
Compania spaţială americană SpaceX a reuşit duminică, în cadrul celui de-al cincilea zbor-test al rachetei sale Starship, să prindă pentru prima dată treapta inferioară a acestui lansator greu pe rampa lui de lansare din statul Texas cu ajutorul unor braţe metalice gigantice, realizând astfel o nouă performanţă inginerească inedită în încercarea sa de a construi un vehicul reutilizabil pentru călătoriile spre Lună şi spre planeta Marte, informează agenţiile de presă internaţionale.

O rachetă a SpaceX a fost lansată sâmbătă către Staţia Spaţială Internaţională (ISS) având la bord un astronaut american şi un cosmonaut rus, celelalte două locuri rămânând libere pentru astronauţii rămaşi blocaţi pe ISS şi care nu au putut reveni pe Terra din cauza unor probleme tehnice, informează DPA.

Rusia a susţinut joi că afirmaţiile unor responsabili şi mass-media din SUA conform cărora ar dezvolta o armă nucleară spaţială sunt un „truc” pentru a forţa Congresul să aprobe ajutorul de peste 60 de miliarde de dolari cerut de preşedintele Joe Biden pentru Ucraina, după ce oficiali americani au avertizat asupra apariţiei unei „ameninţări grave” de securitate pentru SUA, iar presa americană relatează că ar fi vorba despre o armă rusească spaţială anti-satelit, în timp ce alţi responsabili americani afirmă că Rusia nu are plasată la ora actuală pe orbită nicio armă de acest fel, relatează agenţiile DPA şi Reuters.
România
Președintele PNL, Ilie Bolojan, a declarat, luni, că se suspendă din partid, ca urmare a faptului că va prelua funcția de președinte interimar al României, precizând că în ședința Biroului Politic Național îl va propune pe Cătălin Predoiu ca șef interimar al partidului.
România
Demisia lui Klaus Iohannis din funcția de președinte al României a ajuns, luni, la Parlament.
România
Curtea Constituțională a primit luni seară cererea pentru a constata vacanța funcției de președinte al României, în urma demisiei lui Klaus Iohannis de la Palatul Cotroceni.
Local
ARAD. Inspectoratul de Poliție Județean Arad anunță că, în cele trei zile aferente sfârșitului de săptămână care tocmai s-a încheiat, au fost desfășurate o serie de acțiuni pe șoselele din județul nostru, acțiuni soldate cu aplicarea a peste 200 de sancțiuni contravenționale.
Local
ARAD. În noaptea de 6/7 februarie, polițiștii Biroului de Ordine Publică au fost sesizați despre faptul că o persoană necunoscută încearcă să sustragă combustibil dintr-o benzinărie, în recipiente de plastic.
Local
Aradul a optat pentru iluminarea Palatului Administrativ și a Pasarelei Pietonale peste râul Mureș, alăturându-se demersului simbolic al STS prin care se promovează apelarea responsabilă a numărului unic de urgență.