Vecinul planetar al Terrei, oferă o cu totul altă poveste. Atmosfera sa densă şi nocivă este dominată de dioxid de carbon – 96,5% -, prezentând cantităţi mai mici de azot şi gaze reziduale. Oxigenul este aproape absent. De fapt, având în vedere că Venus primeşte mult mai puţină atenţie ştiinţifică decât alte planete, precum Marte, detectarea directă a oxigenului său a rămas până acum o operaţiune dificilă.

Folosind un instrument aflat la bordul observatorului aeropurtat SOFIA – o aeronavă Boeing 747SP modificată pentru a transporta un telescop în infraroşu în cadrul unui proiect comun al NASA şi al Centrului Aerospaţial German -, oamenii de ştiinţă au detectat în premieră oxigen atomic într-un strat gazos subţire, care este intercalat între alte două straturi ale atmosferei venusiene.

Ei au observat că acest oxigen atomic – alcătuit dintr-un singur atom de oxigen – diferă de oxigenul molecular, care constă din doi atomi de oxigen şi care este respirabil.

Cercetătorii au reuşit o detectare directă a oxigenului mai întâi pe partea lui Venus orientată spre Soare – acolo unde acesta este produs în atmosferă – şi l-au detectat apoi şi pe partea opusă Soarelui, unde fusese observat anterior de un telescop terestru din Hawaii. Venus se roteşte mult mai încet decât Pământul.

“Atmosfera lui Venus este foarte densă. Compoziţia ei este, de asemenea, foarte diferită de cea a Pământului”, a declarat fizicianul Heinz-Wilhelm Hubers, de la Centrul Aerospaţial German, autorul principal al studiului publicat în revista Nature Communications.

Atmosfera groasă de pe cea de-a doua planetă de la Soare captează căldura într-un efect de seră fugitiv.

“Venus nu este ospitalieră, cel puţin nu pentru organismele pe care le cunoaştem pe Pământ”, a adăugat fizicianul german.

Oxigenul este produs pe partea diurnă a planetei de radiaţiile ultraviolete ale Soarelui, care descompun dioxidul de carbon şi monoxidul de carbon din atmosferă în atomi de oxigen şi alte substanţe chimice, au declarat cercetătorii. O parte din oxigen este apoi transportată de vânturi către partea nocturnă a planetei Venus.

“Această detectare a oxigenului atomic pe Venus este o dovadă directă a acţiunii fotochimiei – declanşată de radiaţia solară UV – şi a transportării produselor sale de către vânturile din atmosfera lui Venus”, a declarat astrofizicianul şi coautorul studiului Helmut Wiesemeyer, de la Institutul Max Planck pentru Radioastronomie din Germania.

“Pe Pământ, stratul de ozon stratosferic care ne protejează viaţa reprezintă un exemplu binecunoscut pentru o astfel de fotochimie”, a adăugat Helmut Wiesemeyer.

Pe Venus, există un strat de nori care conţin acid sulfuric şi ajung până la o înălţime de aproximativ 65 km deasupra suprafeţei planetare, cu vânturi ce au forţa unui uragan şi care suflă în direcţia opusă rotaţiei planetei. La aproximativ 120 km deasupra suprafeţei, vânturi puternice suflă în aceeaşi direcţie cu rotaţia planetei.

S-a constatat că oxigenul era concentrat între aceste două straturi feroce, la o altitudine de aproximativ 100 km. S-a constatat că temperatura oxigenului varia de la aproximativ minus 184 de grade Fahrenheit (minus 120 de grade Celsius) în partea luminată a planetei până la minus 256 de grade Fahrenheit (minus 160 de grade Celsius) în partea întunecată. Metodele utilizate anterior pentru a detecta oxigenul venusian pe partea diurnă au fost indirecte, bazate pe măsurători ale altor molecule în combinaţie cu modele fotochimice.

Venus, cu un diametru de aproximativ 12.000 km, este puţin mai mică decât Pământul. În sistemul nostru solar, Pământul se află confortabil în “zona locuibilă” din jurul Soarelui – distanţa considerată nici prea aproape, nici prea departe de o stea pentru a putea găzdui viaţa, Venus fiind aproape de limita interioară, iar Marte aproape de marginea exterioară a acestei zone.

“Ne aflăm încă la începutul înţelegerii evoluţiei lui Venus şi a motivelor pentru care această planetă este atât de diferită de Pământ”, a declarat Heinz-Wilhelm Hubers.

Sursa: AGERPRES