ARAD. La cea de-a X-a ediţie a Festivalului Internaţional al Recitalurilor Dramatice „Gala Star” de la Bacău.
ARAD. Sâmbătă, pe platoul din faţa Teatrului Clasic „Ioan Slavici”, s-a desfăşurat „Retroparada primăverii 2015”, organizată de către „Retromobil România”.
Trupa de Marionete prezintă – duminică, 19 aprilie, de la ora 11 – spectacolul „Jocuri magice”.
Spectacolul va avea loc în 22 mai, de la ora 20.30, la Casa de cultură a sindicatelor Arad.
ARAD. Complexul „Curcubeu” a fost, miercuri, centrul universului pentru comunitatea rromă din Arad. Curtea complexului a devenit neîncăpătoare pentru cei peste 100 de oameni care au venit să urmărească programul artistic pregătit de copiii romi de Ziua Internaţională a Rromilor.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
1
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.