ARAD. Jandarmeria Română a împlinit 165 de ani. Iar acest lucru a fost sărbătorit şi de către Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Arad.
GHIOROC. Sute de motociclişti din lumea întreagă s-au aliniat la startul competiţiei King of the Hill Ghioroc.
Trofeul a rămas la Arad, deși „Auto Technic” pornea cu șansa a doua în finala cu Unicredit.
A fost odată un om bogat, care şi-a luat ca nevastă de-a doua o femeie rea şi îngâmfată, cu două fete ce-i semănau leit. Bărbatul avea la rândul lui o fiică. Și mama vitregă nu putea suferi harurile acestei copile...
ARAD. Liceeni arădeni și-au arătat, luni, măestria în volei, CN „Ghiba Birta”și L. T. Baptist obținând calificarea în semifinalele ONSȘ, în urma partidelor disputate în sala de sport a Liceului Pedagogic. Marți, se joacă partidele din Seria B.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
România
Doi părinți din zona Beiușului au fost trimiși în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Oradea, fiind inculpați că și-ar fi împiedicat cei trei copii să urmeze cursurile învăţământului general obligatoriu, înscriindu-i, în schimb, într-un sistem homeschooling.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Două mașini s-au ciocnit, iar una dintre ele a ajuns cu roțile în sus. S-a întâmplat sâmbătă, în jurul prânzului, la Șiria.
3
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.