ARAD. „Veniţi la circ, veniţi la circ cu marionete!” Astfel invită publicul în sala de spectacol realizatorii producţiei „Marionete la circ”.
ARAD. Două lumi, cea europeană şi cea asiatică, aşa cum se răsfrâng ele în imaginarul scriitorului.
ARAD. Teatrul de Marionete, devenit de curând secţie a Teatrului Clasic Ioan Slavici Arad, prezintă - duminică, 6 noiembrie de la orele 11 - spectacolul „Jocuri magice”.
ARAD - La împlinirea a 63 de ani de la înfiinţare, Teatrul Clasic „Ioan Slavici” Arad vă oferă - sâmbătă, 5 noiembrie, la ora 19 - un cadou (adică intrare gratuită):
ARAD. Potrivit contabililor această ediţie a festivalului de teatru clasic a fost una din cele mai bine vândute.
Local
Evenimentul, organizat în parcarea Consiliului Județean, a adus în fața publicului modele rare, unele produse în serie limitată, dar și vehicule unice în România.
UT Arad
Jucătorii de bandă care au dus greul în sezonul regulat lipsesc. Unul a plecat, altul e accidentat.
Local
În primele zile ale lunii aprilie 2026, polițiștii de frontieră din județul Arad au parte de un șofer care nu avea permis de conducere, două remorci cu numere provizorii care nu le permiteau șoferilor să circule în România și două remorci care aveau aceleași plăcuțe de înmatriculare ca și mașinile care le tractau.