Filme, expoziții, spectacole de teatru sau, pentru că suntem în apropierea sărbătorilor de Paști, Drumul Crucii, care va fi refăcut la Arad în 18 aprilie. Sunt doar câteva dintre variantele de petrecere a timpului în acest sfârșit de sătpămână.
ARAD. Evenimente diversificate pentru acest sfârșit de săptămână. Expoziții, filme, teatru sau, de ce nu, că tot s-a încălzit vremea, o vizită la hipodrom. Toate cu scopul de a petrece momente de relaxare în weekend-ul ce se apropie.
ARAD. Pentru luna aprilie, la Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, s-au pus în vânzare 200 de abonamente care costă doar 50 de lei.
ARAD. Cele două spectacole se vor juca în patru zile, respectiv de joi până duminică, la Teatrul Clasic ”Ioan Slavici„ din Arad.
Spectacolele, atât la sala mare, cât şi la sala Studio, vor avea un preţ special: 50 de lei.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.
Local
Timp de două zile delegația din țara vecină a avut întrevederi cu reprezentanți ai administrației locale și județene, dar și cu mediul de afaceri.
Local
Circulația automarfarelor pe teritoriul Ungariei, program modificat pe fondul temperaturilor extreme
Temperaturile extreme au determinat autoritățile maghiare să modifice circulația autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală de peste 7,5 tone pe teritoriul Ungariei, la sfârșitul acestei săptămâni.
România
Președintele Nicușor Dan se întâlnește vineri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și cu cel al Grupului parlamentar al minorităților naționale.
România
Vicepreședintele PNL, europarlamentarul Siegfried Mureșan, a declarat vineri, după ce a fost propus de PNL, USR și UDMR pentru funcția de premier, că obiectivul este formarea unui guvern competent, coerent și 'realmente pro-european prin acțiune, nu doar prin declarații'. El a subliniat că desemnarea premierului aparține președintelui României.
1