Tentativa de sinucidere a reuşit, până la urmă. Efectele exploziei pe care a provocat-o i-au fost fatale.
SEBIŞ. Studenții mediciniști din cadrul Facultății de Medicină, Farmacie și Medicină Dentară a Universității de Vest „Vasile Goldiș” au organizat, recent, în zona oraşului Sebiş și comunele aparţinătoare, precum și satele Dezna şi Rănușa, acțiunea de prevenție „Ghioceii Prevenţiei Cardiovasculare” şi motto-ul „A preveni este mult mai uşor decât a trata”.
ARAD. Ba e obligatoriu, ba nu e obligatoriu. În final s-a decis: cu sau fără card, asiguraţii pot beneficia de servicii medicale.
ARAD. O femeie în vârstă de 66 de ani a suferit răni, fiind transportată la spital pentru îngrijiri medicale, în urma coliziunii dintre două autoturisme marca BMW.
În fiecare secundă, undeva în lume, un (om) „oarecare”, din diferite motive, are nevoie de sânge. De multe ori, diferenţa dintre a trăi sau a muri stă într-o pungă de sânge donată de cineva. Printr-o singură donare de sânge se pot salva şi trei vieţi.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.