Primăria va aloca Spitalului Clinic Județean fonduri pentru reabilitarea clădirilor mai multor secţii.
Lucrările de modernizare a ambulatoriului Spitalului Judeţean Arad au mutat mai multe cabinete.
ARAD. Activitatea Centrului de Prevenire Evaluare şi Consiliere Antidrog Arad pe anul precedent va fi discutată, săptămâna care vine, în cadrul Colegiului Prefectural.
ARAD. Spitalul Judeţean nu se dă bătut! Este pentru a cincea oară când organizează concurs pentru ocuparea unui post de medic în specialitatea chirurgie toracică la Compartimentul chirurgie toracică.
ARAD. Serviciul Județean de Ambulanță are, de la începutul săptămânii, o autospecială nouă marca VW, cu tracțiune integrală, tip B1/2 prin programul național de înnoire a parcului auto.
Mapamond
Premierul britanic, Andy Burnham, a declarat că va prezenta, în cursul acestui an, opțiuni pentru relații mai strânse între Regatul Unit și UE, afirmând în cadrul conferinței Partidului Laburist că Brexitul a făcut „mai mult rău decât bine”, a consemnat dpa.
România
Ministerul Apărării Naționale a transmis, marți, că misiunea de cercetare în zona localității Gropeni, județul Brăila, s-a încheiat, militarii prezenți la fața locului identificând un crater și fragmente de dronă.
Local
Focul a izbucnit la o anexă de pe strada Baba Novac, iar la locul intervenției a fost alocate mai multe forțe de intervenție.
UT Arad
A fost 4-0 la pauză, acesta fiind și rezultatul final. Juniorii au intrat după pauză, când nu s-a mai marcat.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat marți că este momentul ca actuala criză politică să se încheie, subliniind că alegerile anticipate nu reprezintă o soluție.